moartea, draga de ea

acum câteva ore, la coadă la aprozar
am văzut moartea, cumpăra mere
nu, n-am confundat-o cu altcineva, o știu bine
are același înțeles de-o veșnicie, iar în ultimul timp
o arată mereu la tv.
am privit-o pe furiș: era frumoasă
în veșmântul ei de iarbă verde, presărată cu flori
avea trăsături fine, aristocrate
și mirosea a ploaie și a pământ reavăn.
o minunăție de moarte! mi-am spus
ce-ar fi să-i cer un autograf, doar n-o văd în fiecare zi
deși trăiesc în capitală și întâlnesc tot soiul de vedete
nu, n-o văd în fiecare zi, iar pentru unii
se arată o singură dată în viață.

dar în aceeași clipă moartea, draga de ea
s-a uitat la mine peste umăr cu ochii ei negri ca noaptea
și m-a amenințat cu degetul:
păstrează distanța!
de uimire mi s-a tăiat respirația:
mi-a citit gândurile prin telepatie
sau între mine și moarte există ceva mai aparte
dincolo de timp și de spațiu? ah, nu, imposibil!
neverosimil, și totuși...
dar în aceeași clipă a răsunat un tunet puternic
cerul s-a acoperit de nori și-a început o aprigă furtună!
de jur împrejur s-a făcut întuneric
și moartea a dispărut! 
ca la circ, ca pe scenă
ca într-o scamatorie 
banală

păcat...