cuantică simplă

Lumile noastre sufletești sunt baloane de săpun roz, albe, verzui, de levănțică, de lăcrămioare sau de slănină și sodă caustică, iar când ne lovim unii de alții, ne spargem. Subtili, lejeri și plutitori în poezia lucrurilor, ce oare e atât de diferit în noi, încât ne reducem unii pe alții la nimic? Există undeva, acolo, în spectrul luminii albe, o nuanță necunoscută, o particulă de antimaterie, un mister cuantic venit din neant să ne ducă înapoi în neant? Sau, poate, totul e mult mai simplu și depinde doar de legile fizicii pe care o cunoaștem, sau ar trebui s-o cunoaștem și s-o respectăm? Deci ”plouă fără gândire”, fără noi, fără ploaie...
***
Mulți din poeții de emoție sunt prieteni cu paharul, dacă n-ar bea, n-ar putea scrie. De asta spun și eu ca alții că-mi place poetul, dar nu-mi place omul. Îmi place poezia poetului, dar nu-mi place omul și jumătate din poet. Mă orientez către poeții de logică(emoțională) și cuantică poetică(ca Roberto Juarroz) cu speranța că ei scriu cu simțuri mai elevate, cu verticalitate, iară nu cu tărie alcoolică.
***
„Activiştii vor fi activişti toată viaţa,
iar noi vom fi poeţi toată moartea”
~Nichita Stănescu~
***
Culoarea violet e un foc care mă surprinde cu ceva... magic(?), deși haine violet nu port. Acum am nevoie de ea. E un pod de trecut peste frig.
***

”Diferența între sistemul comunist și cel capitalist e că, deși amândouă îți trag șuturi în fund, în comunism trebuie să aplauzi, iar în capitalism ai voie să strigi.”
(Reinaldo Arenas, Ante que anochezca)
Asta citesc acum(în bulgară) și, alternativ, Los autonautas de la cosmopista de Julio Cortazar(jurnal de bord al unei reality-călătorii pe Autostrada soarelui Paris - Marsilia).

Am vrut să-mi iau o internet-pauză de o lună, dar mi s-a spus că dacă nu plătesc internetul o lună, pe urmă iar trebuie să închei contract pe 18 luni și mie robia asta nu-mi place.
Am tv, tel și internet de la 3 firme diferite și-mi iese scump. Dacă aș avea 3 în 1 ar fi mai ieftin, dar tocmai am zugrăvit și nu vreau să-mi zgârie iar pereții agâțându-mi de ei cabluri noi care vin din alte găuri și direcții. Iată o dilemă ca o trilemă.
La tv n-am ce vedea, filmele se plimbă prin canale și se repetă - m-am uitat la ”Telma și Louise” de 5 ori.
Afară nu-i de umblat, acum zăpada cu noroi a înghețat pe șosele în fomă de barieră de corali și merg pe ea ca pe catalige, cu picioarele rășchirate, înaintând lateral. Mă uit și în sus, să nu cumva să-mi cadă pe cap vreun țurțure de 1 metru și greu de 10 kg. (A fost un caz mortal acum câțiva ani.)
Ieri m-am tot învârtit prin cartier și am văzut niște ciori care mâncau semințe de floarea-soarelui dintr-un pliculeț aruncat sub o bancă. Când m-am apropiat, au zburat în spatele băncii, dar una, prevăzătoare, s-a întors, a luat pliculețul în cioc și l-a dus în ascunziș. Altă cioară încerca să spargă o nucă aruncând-o din zbor pe stradă, dar nuca se încăpățâna și rămânea întreagă. Am vrut să i-o sparg eu cu piciorul, dar nu mi-a permis: a zburat într-un plop înalt cu nuca în cioc.
Am văzut și trei corbi negri care au atacat un stol de porumbei și le-au furat pâinea. Am vrut să-i pozez, dar au zburat într-un castan cu pâinea în cioc și au așteptat să mă îndepărtez.