neiubirea este o respirație amplă
tot aerul de pe pământ e al tău
dar nu te mai salvează de soarele alb al pustiului
nici de noaptea polară
nemaiiubind, până și poezia te părăsește, pleacă de la tine
și nu se mai întoarce oricât a-i ruga-o (mint?)
poezia este implacabilă pentru că știe ce-i chinul
trecută prin sete și secetă, prin ploi și zăpezi
prin întuneric și cea mai orbitoare lumină
poezia este un eschimos prins între ghețuri
fără un pește, fără o flacără palidă
însă rezistă cumva inexplicabil
până la primul răsărit
până la ultima moarte
poezia are nouă vieți și nouă neiubiri
așa cum neiubirea are nouă morți
și tot aerul de pe pământ
curat ca lacrima
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.