duminică, 26 august 2012

Niin yksinkertaista

 Hänelle
on niin yksinkertaista
lähtee
jäädäkseen minut vihreällä katseille
pihlajan liukuneitta
Ja sen meno
on niin kuin ei ikinä olissi palautamassa
panostamaan askeleihin ajan keskus

Joka ikuna kertaa
tunnen miten ympyräni laajetuu
ja käsivartani tyhjentyy
niin kuin ruusuja
pellon leikattu puolella


 Poemul meu "Atât de simplu" tradus în limba finlandeză de un român care trăiește în Finlanda. Din păcate nu-i știu numele, știu doar că scria pe forumul România - Finlanda . Îi sunt foarte recunoscătoare și-i mulțumesc din inimă.


 http://ploaiedeiulie.blogspot.com/2011/11/atit-de-simplu.html

Vladimir Visoțki, Rusia

 https://www.youtube.com/watch?v=8kHkO9FBJCE

 (1938 - 1980)

El nu s-a întors din bătaie

Deși totu-i la fel, totu-mi pare străin -
curge râul sub soare și ploaie,
se-oglindește pădurea în cerul senin,
numai el nu s-a-ntors din bătaie.

Din senin se-ntrista, cânta fals când cânta,
tăcea mâlc sau vorbea cu văpaie.
Ca buimac uneori se-nvârtea până-n zori,
însă ieri nu s-a-ntors din bătaie.

Câte nopți fără somn ne-am certat răgușit,
în colibă făceam hărmălaie.
Că-mi lipsește nespus abia azi am simțit,
când el nu s-a întors din bătaie.

Fără el mi-e urât. Eram doi - singur sînt.
Stau tăcut lângă focul de paie.
I-a stins flacăra ieri o rafală de vânt
când el nu s-a întors din bătaie.

Primăvară-i din nou, cu miresme puhoi!
Scot tutunul și-i spun: dă-mi o foaie...
Doar tăcerea foșni printre mugurii noi,
fiindcă el nu s-a-ntors din bătaie.

Morții noștri nicicând nu ne lasă la greu,
cei căzuți dintre noi stau de strajă.
Se îngână pădurea cu cerul mereu
și copacii albaștri veghează.

Era loc pentru doi în coliba de lut,
trecea timpul în doi ca o ploaie.
A rămas unul singur, dar îmi pare acum
că eu nu m-am întors din bătaie.

Tradus din limba rusă - Lucia Sotirova

*
Владимир Высоцкий, Песни для голоса в сопровождении гитары, Москва, Музыка, 1987

***
https://www.youtube.com/watch?v=gOchnlCiWeg
 Lirică
pentru Marina Vlady

Aici tremură cetina aspră de brad,
aici țipăt de buhă străbate...
Trăiești într-un codru vrăjit, neumblat,
de unde să pleci nu se poate.

Chiar de-și scutură poala mălinul în vânt
și sub ploi liliacul se cerne,
eu tot voi veni și te-oi duce-n curând
în castelul cu harpe eterne.

De vecii vrăjitorii aievea n-au scos
cel tărâm ce te ține-amăgită,
și tu crezi ca nu este nimic mai frumos
decât astă padure vrajită.

Chiar de n-o sclipi roua în zori pe frunziș
și stă luna posacă pe zare,
eu tot voi veni să te duc pe furiș
într-un turn cu balcoane spre mare.

În ce zi, în ce clipă anume, nu știu,
șovăind vei porni înspre mine?
În brațe te duc să te-ascund în pustiu,
unde urmele-ți pier și nu-i nimeni.

Te răpesc, poate furtul îți este pe plac -
după atâta risipă de patimi,
se preschimbă, de vrei, și coliba în rai
dacă altu-i stăpân în palate.

Tradus din limba rusă de Lucia Sotirova