în vâltoarea cearșafului, noaptea
pe o mare învolburată ca un poem căruia
nu-i pot alcătui un sfârșit
salvator, impecabil
insomnia mea numără pe degete
morții din scară, sunt mai mulți
decât degetele, îi înghesui pe o corabie imaginară
cu pânze umflate de vânt
și le dau drumul
în larg
apoi sunt foarte foarte îngrijorată
de soarta lor
nu adorm până la ziuă deși
am înghițit câteva hapuri
și noduri amare
renunț la morți, încep să număr oi
sunt negre și multe, mai multe decât
minutele nopții, într-un șir nesfârșit se îndreaptă spre cer
dar unde, unde se duc, spre ce anotimp verde sau alb
spre ce prăpăstii le îndeamnă numărătoarea mea
interminabilă. sunt
foarte foarte îngrijorată, le deznumăr, le
aduc înapoi
încep să număr altceva nu știu ce
pietre ca niște gânduri
gânduri ca niște pietre
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.