despre peruca albastră

o nouă dimineață de toamnă frumoasă, aurie și caldă
(pe la amiază, acum dârdâim)
am deschis un ochi și m-am întrebat
dacă are rost să-l deschid și pe celălalt
să mă uit la tv-ul care spune ce i se spune să spună
să casc gura pe feisbuc la lumea largă, inaccesibilă și plină de like-uri
câinele de la et 4 latră și urlă a singurătate
ar vrea să alerge pe iarbă cu viteza luminii și cu limba de-un cot
ar vrea să se bucure de javrele de pripas sau să se ia la bătaie cu ele
fericitele javre în plină libertate, hrănite de unul, de altul
ar putea ajunge până la capătul lumii, dar el
se uită pe fereastră la fericirea de afară
și urlă și latră cu orele. singur.

m-am dat jos din pat, am pus de cafea
am deschis tv dar l-am închis imediat (vin alegeri)
pe fb e mai șic, pot scrie la ce mă gândesc
algoritmul mă tot trage de limbă, dar eu tac ca boul
ar trebui să-i fac cheful, să urlu și eu a singurătate
aici, pe coala albă, virtuală, într-o limbă de circulație restrânsă
(nici măcar limba nu are acces la urechea și la iarba verde-verde din grădina vecinilor vestici, nordici și sudici - kalimera, kalispera și efharisto. sau: ich habe gein die doftoria a la pomme leșinata marital del Florica vis-à-vis vous êtes - poezea poliglotă de pe timpuri)
deci nu scriu la ce mă gândesc, ci disimulez, maschez și pun perucă strălucitoare, albastră, gândurilor mele care o iau razna
cu pluta la vale
câinele a tăcut, face o pauză să-și tragă sufletul
eu am spus ce-am spus ca să nu spun altceva
în fond pe nimeni nu interesează nici una nici alta
soarele îmi strălucește în fereastră, fericirea de afară e la locul ei
pe fb am văzut niște chestii frumoase cum numai în vis...
mă deghizez în poem, ies și încui ușa sufletului
pe dinafară.