nici măcar

nu-mi place poemul, ce să fac, nu m-a prins
(iar pe mine mă prinde la iuțeală încă din primele versuri)
e narativ, fără metafore. dar
deși se spune că un poem fără metafore este el însuși o metaforă
nici măcar metaforă nu simt. poate se ascunde pe undeva
prin colțurile întunecate ale cuvintelor.
renunț. caut alte poeme, de alți autori sezoniști. le citesc
prin ochelarii aburiți, prin ceață și printre lacrimi - nu.
nu e nimic tragic la orizontul poetic
nici măcar trist, nici cu miros de ceapă tăiată. plâng
pentru că totul e o mare muțenie
ah, da, poate că în spatele muțeniei se află întunericul
în care se ascunde poezia, iar eu nu cunosc limba semnelor
mimica gesturile tăcerea lumina
citesc și plâng și
îmi imaginez invizibilul.
mă tem să-l privesc
să nu se destrame
poemul