luni, 9 martie 2020

profil

nu mă cunosc, nu știu cine sunt
poza mea de profil e doar o formulă de fizică cuantică
par serioasă, dar surâsul meu e acolo undeva
amar și dens ca noaptea
întunecat, îndepărtat și lent
orașul natal? vin din lumi fără nimeni
vin singură ca ploaia și caut
un adăpost de mine însămi, o flacără
motto: ceva se întâmplă
lipsește ceva
uneori e prea mult
nu știu, nu pot rezolva ecuații, mai ales când
sunt făcute din fluturi cu o singură aripă

nu știu cine sunt

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.