Podul peste toate s-a dărâmat,
a venit frigul și l-a luat.
Când e frig emoțiile se contractă,
se fac firimituri și le ciugulesc vrăbiile.
Am epuizat toate planurile de rezervă,
poezia și teoria chibritului
din care am aflat că sufletul meu se mută
dintr-o hologramă în alta.
Scriu fără emoții, la lumina ploii de noiembrie
a frunzelor și a eului meu liric.
Scrisul se duce undeva, la o sală de așteptare,
se așează pe scaun într-un colț mai întunecat
și îl așteaptă pe Godot,
despre care Beckett spune că nu există.
Din solidaritate cu scenariul,
și eu tot pe Godot îl aștept.
Sala de așteptare pare a fi o camera obscura,
iar scrisul un licurici.
Licuricii emană semnale luminoase și eliberează energie.
Își caută sufletele pereche
și uneori chiar le găsesc.
Culoarea violet e un pod peste frig.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.