umami

poeții au filtrul lor magic (sau cel puțin o cafetieră, ibric, samovar)
ei desfac realitatea ca pe o portocală
și-o servesc pe farfurii fumurii, cu bețe de bambus
presărată cu pudră de ceai, ca în Japonia
(ah, sayonara, Basho!)
poeții scriu realitatea cu sosuri de toate culorile
cu ciocolată neagră amară și lichior italian de ierburi
(cum le mai amestecă ei pe toate!)
eu doar o citesc, n-o consum, dar tot îi simt aroma,
e umami - gustul poetic suprem

realitatea de care nimic nu ne mai poate salva,
chiar dacă ridicăm între noi și toate miasmele sordide
un perete de kevlar de cinci ori mai tare decât oțelul
rezistent la foc și cu auto-stingere
chiar dacă ne-am pune măști contra gazelor
sau bleizere din fibre de argint anti-radiație

poezia mare a lumii - plutește în aer, o respir
și ea se traduce în mine în limbi și parfumuri miraculoase
deși uneori moartea pe stradă citește ziarul și mănâncă hot-dog
deși mereu există un deși
vindecă sau am doar iluzia că vindecă,
uit de mine în ea, uit de... - am uitat de ce uit
vindecă sau am doar iluzii
așa cum stau la masa asta improvizată
făcută din cărți de poezii și acoperită cu nori
așa cum stau și-mi aștept tortul de alge
cu bețele de bambus în gând