luni, 10 iulie 2017

poem nr.10.07

în ultimul timp-spațiu 
fără trandafiri și declarații de catifea
nu mai am zile de naștere, au dispărut în neant
au fost ploaie și s-au evaporat
sunt ploaie și s-au dus să plouă în Spania
vor continua să fie ploaie sau altceva:
memoria unei furnici tăietoare de frunze
uragan rătăcit printre plopii înalți 
ai unui sezon mai dens decât liniștea
fără intrare și fără ieșire
fără pereți și fără acoperiș
vor fi roiuri de fluturi, comete
praful din raza de soare, poeme 
imponderabile
ca spuma de mare
et caetera et caetera
dar
la mulți ani o dată, la multe ploi o dată
la nimeni nimic nicăieri

o dată

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.