despre Walt

Walt Whitman, marele poet Americii, nu-mi place
și chiar mă irită pe alocuri
poezia lui e prea amplă, prea panoramică,
prea patetică, prea senzuală, prea încărcată,
prea amănunțită, prea descriptivă, prea optimistă, prea îndrăzneață
poartă pe umeri toți zgârie-norii Americii viitorului
munții, pustiurile, fluviile, anotimpurile, oamenii
pe urșii Grizzly din Alaska
și pe Trump.cândva îmi plăcea: „dacă nu mă găsiți într-un loc, căutați-mă-ntr-altul:
eu undeva m-am orpit și v-aștept”
(a fost o vreme a așteptărilor mele,
un scurt “Song of myself”, dar s-a dus)
acum
îmi place doar titlul ”Fire de iarbă”
e transparent, îl ating, îl respir
restul e un vârtej, un puhoi
care ia totul pe sus și-l aruncă în nori
(seamănă cu uraganele de azi)
dar în urma lui nu rămâne dezastru

ci reînviere și reînflorire

rămâne un „Cântec murmurat pentru vremea liliacului”

o primăvară plină de susur și zumzet

și de ce să n-o las eu acum

să-și explodeze toți mugurii !