octombrie, cer lin peste pământ
din munți, oftând, pădurile coboară
și aiuriți de-atâta soare blând
gutuii înfloresc a doua oară
necoapte încă, roadele verzui
adastă-o clipă-n zumzet de albine
întârzie dulceața nimănui
când eu aștept să vină iar la mine
gutuia cea dintâi, ca o minune
cu sâmburi lunecoși, cu licăr viu
să zbor cu funigeii peste lume
și unde duce drumul să nu știu
să strâng în palmă, pentru mai apoi
un fruct cu gust de-amurg și depărtare
alunecă sub frunze muguri noi
și toamna e un semn de întrebare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.