Îl simt ca o părere cum tremură și tace
e-un cal prelung de ape și coamă de fuior
las urme de copite iar calul se preface
în ce eram-nainte și ce puteam să mor
alerg pe câmpuri seara să mă îngrop în soare
pe vremea când amurgul mi se năzare râu
un nor de praf m-ascunde și miezul lui mă doare
iar depărtarea-mi arde grumajii ca un frâu
de voi ajunge-acolo din goana-nvolburată
voi nărui văzduhul cu pieptul asudat
apoi din nou tăcere și nimeni niciodată
nu va găsi cărarea prin care am plecat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.