jurnal de viață, prefață (a nu se citi, comme d'habitude, ignore:
mă culc, mă scol, mă culc, mă scol - ce mai e și asta? până când?)
bine, să facem un calcul rapid: robotul din mine s-a ridicat prompt
și fierbe o cafea la ibric:
dulce ca iubirea, amară ca viața și tare ca moartea. ca la touaregi.
apasă pe telecomadă, deși îl lovesc peste mână
vede un film cu Pierce Brosnan, romantic și frumos
în rol de indian cu ochi albaștri.
robotul din mine oftează, închide tv-ul, se îmbracă în cerul senin
dacă-i înnorat, îl ia pe dos. și iese în lumea largă, dar nu prea
din Parcul de Nord. nici urmă de ploaia promisă, doar câteva scame de nori
robotul se culcă pe iarba stropită cu dezinfectant
se învelește cu soarele, cu foșnetul vântului și cu ce se mai află în jur
și se gândește la viitor. până acum nu s-a gândit la nimic
în sfârșit își face socoteala: sub linia vieții
toate cele enumerate mai sus, plus altele idem
ies la plus infinit. robotul visează la ultimul somn
pardon, la unicul somn, fără cafea, fără mâine
ar bea doar un pahar de sevă diluată cu de apă de ploaie
nimic altceva. doar apă de ploaie... atât
stoluri de păsări îl traversează
o pasăre necunoscută rămâne în el ca într-o colivie
și bate din aripi
în locul inimii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.