I'll be back

singurătatea mea e verde și are coadă de crocodil
nu, nu de crocodil - de șopârlă
o rup și o arunc la ciori, dar crește din nou
ca și cum, ca și când.
ieri am văzut-o lângă lac, pe mal
își încărca bateria pe pietrele calde
la spectrul luminii solare. e o singurătate-artist
de nu-ș ce, de verzi și uscate, de ploaie, de vânt
de belți cu frunze violet et caetera...
mi-a făcut cu ochiul și mi-a spus:
!I'll be back
de atâtea cozi de șopârlă ciorile au devenit și ele verzi
se țin după mine, mă urmăresc, mă atacă
deși le dau sandwichul meu, le sparg nuci, le vorbesc
pentru că știu că sunt că sunt inteligente și inventive
se recunosc în oglindă și îți poartă ranchiună o viață
dacă le-ai ofensat cu ceva. dar încă n-am auzit
că ar fi capabile și de iubire. sau de recunoștință -
asta consider că merit
eu de la ciori.
dar ele nu-s mulțumite, vor doar cozi de șopârle
nimic altceva.
poemul ar trebui să se încheie aici
pentru că m-am îndepărtat de la subiect
(adică de la singurătate)
și l-am prea încărcat cu animale
care n-au nimic comun cu singurătatea
mai mult sau mai puțin
artistică.