Trec vânătorii ca un vis fugar
pe umăr port o rană fără vrere
aceeași stare mă cuprinde iar
cum poate înainte de durere
mă am întreagă însă și-i prea greu
pustiul sânge-ncetinit în tâmple
sunt tristă și mă tânguie mereu
cântul de corn vestind ce-o să se-ntâmple
trec vânători târzii dar nu mi-e teamă
m-au mai rănit odată de aproape
înfrângerea o simt aici în rană
ca pe un sol trimis al umbrei ca pe
o sărbătoare deslușită pură
un mers ușor încercuit pe ape...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.