Ton nom

Je cache dans mon coeur le nom de l'illusion
car je n'ai pas la force de le prononcer -
il brisera le miroir qui me protège de moi-même
et puis deviendra silence à jamais.

Je devine le nom des embruns tièdes
qui font frissoner la plage de ma peau,
mais après quelques accords son chant de sirène
sur l'immense étendue ne sera qu'un écho...

Mon chemin de nuages s'efface et s'endort
comme le fil d'une légende
dans le brouillard du temps,
mais je n'ose pas frémir au son de ton vrai nom
et je ne peux pas croire que tu me tendes les bras!

Où va-t-il, mon poème,
vers quelle île de mystères?
Il ne peut pas nager, il a perdu ses ailes.
Pour lui n'existe plus ni la mer ni la terre,
et loin, à l'horizon, ne l'attend que le ciel.

J'ai appris par coeur tes mots de tendresse -
ta raison les dérobe, mais ton âme les dévoile.
Je ne fais que les lire et les relire sans cesse -
sur le sable d'argent escale des algues noires.

Dans mes yeux se fondent ton visage, tes caresses,
toi, ma fenêtre ouverte, mon silence, mon abri!
Mais je ne peux pas croire  que je te fais renaître!
Ce n'est pas ma lumière que ta nuit a choisie.

Roberto Juarroz, Argentina

(1925 - 1995)

A veces parece
que estamos en el centro de la fiesta.
Sin embargo,
en el centro de la fiesta no hay nadie.
En el centro de la fiesta está el vacío.

Pero en el centro del vacío hay otra fiesta.

Poesía Vertical XII - 21

http://www.facebook.com/pages/Roberto-Juarroz/41352850834

*

Uneori ni se pare
că ne aflăm în centrul unei sărbători.
Bineînțeles,
în centrul sărbătorii nu-i nimeni.
În centrul sărbătorii e vidul.

Dar în centrul vidului e o altă sărbătoare.

din Poezie verticală XII - 21
*
Понякога ни се струва,
че се намираме в средата на празника.
Без съмнение,
в средата на празника няма никой.
В средата на празника е пустотата.

Но в средата на пустотата има друг празник.

Traducere de Lucia Sotirova

Pentti Saarikoski, Finlanda

(1937 - 1983)


"Ajattelin ajatuksia, jotka sopivat minulle,
kävelin metsässä, ja puista satoi pisaroita päälleni,
tulin milloin mihinkin
ja tiesin, että aina olin oikeassa paikassa."

(FI)

*
"Je pensais,
ces pensées m’allaient bien,
je marchais dans la forêt et des gouttes d’eau
tombaient sur ma tête,
j’allais n’importe où, n’importe quand,
et je savais que j’étais toujours là où il fallait."

 (FR)
(Traduit par Olivier Descargues,  internet)

*
"Вървях в гората пълен с мисли, които ми прилягат.
А от дърветата по мене капеха дъждовни капки,
пристигах тук и там, и знаех,
че винаги, навсякъде това е
за мен най-правилното място."

(BG)
(Превод - Посолството на Финландия в София)

*
Umblam cuprins de gânduri prin pădure
și gândurile toate-mi stăteau bine.
Stropi de ploaie cădeau din copaci peste mine.
Și-oriunde-n drumul meu m-aș fi oprit,
știam că sunt la locul potrivit.

(RO)
(Tradus din bulgară - Lucia Sotirova)

Citatul în FI și BG se află în pasajul subteran din Sofia - centru, zona ruinelor romane Ulpia Serdika)

***

A l'occasion d'un jour
d'automne
je t'offre
la lueur d'une châtaigne
que le vent fait tomber

mais les paroles d'une inconnue
sont une mer souterraine
fermée dans le coeur
de la terre
où la lumière
ne peut pas pénétrer

тишина

да пиша на странен език
от дъжд и светулки поеми...
отварям вратата на пътя
и тихо
            излизам
                           от времето
далече зад мене остава
бездомното минало
ничие
разлистени думи и стъпки
крайпътни
                  забравени
                                      истини
по вятъра драскам посоки
коя си? разпитва тревата
безмълвна вървя си по пътя
и става бял стих
тишината

gutui

octombrie, cer lin peste pământ
din munți, oftând, pădurile coboară
și aiuriți de-atâta soare blând
gutuii înfloresc a doua oară

necoapte încă, roadele verzui
adastă-o clipă-n zumzet de albine
întârzie dulceața nimănui
când eu aștept să vină iar la mine

gutuia cea dintâi, ca o minune
cu sâmburi lunecoși, cu licăr viu
să zbor cu funigeii peste lume
și unde duce drumul să nu știu

să strâng în palmă, pentru mai apoi
un fruct cu gust de-amurg și depărtare
alunecă sub frunze muguri noi
și toamna e un semn de întrebare

Niin yksinkertaista

 Hänelle
on niin yksinkertaista
lähtee
jäädäkseen minut vihreällä katseille
pihlajan liukuneitta
Ja sen meno
on niin kuin ei ikinä olissi palautamassa
panostamaan askeleihin ajan keskus

Joka ikuna kertaa
tunnen miten ympyräni laajetuu
ja käsivartani tyhjentyy
niin kuin ruusuja
pellon leikattu puolella


 Poemul meu "Atât de simplu" tradus în limba finlandeză de un român care trăiește în Finlanda. Din păcate nu-i știu numele, știu doar că scria pe forumul România - Finlanda . Îi sunt foarte recunoscătoare și-i mulțumesc din inimă.


 http://ploaiedeiulie.blogspot.com/2011/11/atit-de-simplu.html

Vladimir Visoțki, Rusia

 https://www.youtube.com/watch?v=8kHkO9FBJCE

 (1938 - 1980)

El nu s-a întors din bătaie

Deși totu-i la fel, totu-mi pare străin -
curge râul sub soare și ploaie,
se-oglindește pădurea în cerul senin,
numai el nu s-a-ntors din bătaie.

Din senin se-ntrista, cânta fals când cânta,
tăcea mâlc sau vorbea cu văpaie.
Ca buimac uneori se-nvârtea până-n zori,
însă ieri nu s-a-ntors din bătaie.

Câte nopți fără somn ne-am certat răgușit,
în colibă făceam hărmălaie.
Că-mi lipsește nespus abia azi am simțit,
când el nu s-a întors din bătaie.

Fără el mi-e urât. Eram doi - singur sînt.
Stau tăcut lângă focul de paie.
I-a stins flacăra ieri o rafală de vânt
când el nu s-a întors din bătaie.

Primăvară-i din nou, cu miresme puhoi!
Scot tutunul și-i spun: dă-mi o foaie...
Doar tăcerea foșni printre mugurii noi,
fiindcă el nu s-a-ntors din bătaie.

Morții noștri nicicând nu ne lasă la greu,
cei căzuți dintre noi stau de strajă.
Se îngână pădurea cu cerul mereu
și copacii albaștri veghează.

Era loc pentru doi în coliba de lut,
trecea timpul în doi ca o ploaie.
A rămas unul singur, dar îmi pare acum
că eu nu m-am întors din bătaie.

Tradus din limba rusă - Lucia Sotirova

*
Владимир Высоцкий, Песни для голоса в сопровождении гитары, Москва, Музыка, 1987

***
https://www.youtube.com/watch?v=gOchnlCiWeg
 Lirică
pentru Marina Vlady

Aici tremură cetina aspră de brad,
aici țipăt de buhă străbate...
Trăiești într-un codru vrăjit, neumblat,
de unde să pleci nu se poate.

Chiar de-și scutură poala mălinul în vânt
și sub ploi liliacul se cerne,
eu tot voi veni și te-oi duce-n curând
în castelul cu harpe eterne.

De vecii vrăjitorii aievea n-au scos
cel tărâm ce te ține-amăgită,
și tu crezi ca nu este nimic mai frumos
decât astă padure vrajită.

Chiar de n-o sclipi roua în zori pe frunziș
și stă luna posacă pe zare,
eu tot voi veni să te duc pe furiș
într-un turn cu balcoane spre mare.

În ce zi, în ce clipă anume, nu știu,
șovăind vei porni înspre mine?
În brațe te duc să te-ascund în pustiu,
unde urmele-ți pier și nu-i nimeni.

Te răpesc, poate furtul îți este pe plac -
după atâta risipă de patimi,
se preschimbă, de vrei, și coliba în rai
dacă altu-i stăpân în palate.

Tradus din limba rusă de Lucia Sotirova

portret

fiul meu e-o făptură de vânt
pleacă de-acasă prin poarta din frunze
aleargă în valuri mărunte pe lac
și-n răstimpuri se-ascunde
sub scoarța răchitelor verzi

aș vrea să-l opresc
în umbrare de vorbe
dar nu-l pot ajunge -
visul lui e distanța
și umblu străină prin lume
cu brațele pline de vânt

margine

 E-o margine prin care trec
spre miezul clipei dinspre ape
târziu când visurile sînt
neacceptate mori de vînt

Şi nimeni nu-nţelege drumul
şi pentru ce mi l-am adus
în miezul clipei dinspre ape
cu-nstrăinări, atât de sus

Coboară-n unda lui o zare
doar pentru alţii e opac -
această humă călătoare
e-o margine prin care tac

Poème

Poème, s'il faut te sauver
reponds-moi jusqu'au fond de ma peur
qu'est-ce que j'ai fait
de ta beauté, de ton reflet
de ton esprit, de ton étincelle
dans le noir de ma faute
de mon égoisme ou de mon innocence
de te soumettre à un amour
de te fermer dans un désir
quand tu es libre?

Qu'est-ce que j'ai fait
de ta vérité, discrétion, tolérance
le long des vers et entre eux
que tu es devenu silence
et je n'ai plus envie de fouler
tes chemins, tes allées
tes jardins de soucis?
Ma foi et mon doute de jadis
unis en toi, inassouvis
sont tarris, resignés, illusoires
jusqu'à ne plus savoir
pourquoi je t'écris.

Je t'ai tout demandé
à presque l'infini,
poème conquis, soumis à ma naïveté
à ma terre promise, à ma tendresse -
je t'aime - tu es libre
Sois libre!
Existe en dehors de moi
quelque part dans le monde
sois véritable, vivant
inédit, séduisant
sois heureux et parfait
tu aimes la perfection
et parle ce que tu veux
tu n'as plus rien à apprendre
de tous ces clichés
métaphores, rimes frivoles.

Va-t'en nu-pieds
debraillé et rebelle
mais respire!
Accuse-moi, châtie-moi, oublie-moi
pour me rejoindre un jour
et me sourire comme à une inconnue
qui continue son chemin
afin que tu sois libre!

Cad melcii

Cad melcii la Uppsala întruchipând ispite

căci dragostea cu care se zămislesc în serii

e-un anotimp de albe cochilii înflorite

și izbucni-va fructul ca jertfă a căderii

culoarea se supune esențelor primare

ceremonii profunde sub înveliș transpar

și până la recoltă e totul o eroare

și doare echilibrul acesta necesar

Cad melcii la Uppsala în ordine firească

nehotărâți cu sine mereu mai sus se-aștern

printr-un destin potrivnic ce pare să-ntregească

din două anotimpuri un anotimp etern

Eventuala întoarcere

Corabia-i sub timp, vă cer iertare

corabia-i sub valuri și sub pești

și cel din urmă fiu plecat pe mare

aștept, tăcând, podoabe împărătești

mi-aș fi dorit o perlă străvezie

cum e culoarea zilei în străfund

aș fi dorit corabia să vie

la țărmul nisipos unde m-ascund

apusuri mor, și zori, și nasc amieze

cu soare greu căzut pe ierbi adânci

voi aștepta, dar cât o să dureze ?

aș fi dorit o piatră de pe stânci

un anotimp al sudului, o floare

grădina nimănui n-are stăpâni

Corabia-i sub timp, vă cer iertare

am dreptul să strivesc o floare-n mâini

...

Nature

Mon âme
est un monde fermé
dans une syllabe
ou une syllabe perdue
dans la poussière des mots

Pour parler avec toi
je devine ta langue
à tâtons

En toute solitude j'apprends
les doigts humides du vent
l'abeille cachée
sous une feuille amère

Je suis l'océan qui erre
dans une goutte de pluie
la neige

qui habite la lumière

d'une branche fleurie

ici ou ailleurs
suis nature
...

Ailleurs...

Ce monde
est ma patrie
parce-que tu me l'offres
d'un geste simple, d'un regard
même sans t'en saisir

Ce monde
entre le ciel et la terre
où je reste suspendue au souvenir
de mes racines d'autrefois
et où je cherche encore
un chemin, un bout, une rive
sans pouvoir l'atteindre

Qu'il est difficile à comprendre
le bonheur
de posseder le monde entier
quand on n'a plus une patrie...

Poème d'autrefois...

Fille des montagnes
j'aime les fraises sauvages
mais tout en marchant
à travers l'inconnu
j'ai cueilli bien loin
de mon enfance
un autre fruit

plus doux que le désir
mon désir de boire
toutes les pluies de la terre
d'ouvrir les portes des mers
de tromper le vent
le grand vent qui m'a déposée
dans le creux de tes mains
telle un grain de sable
qui n'a plus son désert...

Миг

От времето безшумно се изплъзвам.
Дишам затворена в една минута.
Без пътни знаци, по ръба на спомена,
реалното пространство ще се лута.

И виждам как в мига на листопада
блестят самотни белите брези,
как се възвръща в клоните тъгата.

А тишината нечий глас изтри...

Târziul de vânătoare

Trec vânătorii ca un vis fugar

pe umăr port o rană fără vrere

aceeași stare mă cuprinde iar

cum poate înainte de durere

mă am întreagă însă și-i prea greu

pustiul sânge-ncetinit în tâmple

sunt tristă și mă tânguie mereu

cântul de corn vestind ce-o să se-ntâmple

trec vânători târzii dar nu mi-e teamă

m-au mai rănit odată de aproape

înfrângerea o simt aici în rană

ca pe un sol trimis al umbrei ca pe

o sărbătoare deslușită pură

un mers ușor încercuit pe ape...

Ceea ce vezi

Ceea ce vezi nu e ceea ce vezi

e casa cu obloanele verzi

în spatele cărora ferestrele dorm

și visează flori în noaptea de somn

ceea ce este cu adevărat

e cuvântul pe care voit l-ai uitat

e muntele dintre ceruri și vânt

instabil legănat de pământ

sub cărările lunii după apus

ceea ce vezi se continuă sus

și numai atunci când crezi că nu dori

asemeni ferestrei din noaptea cu flori

Neatingere

Pasărea albă a venit spre mine

și-mi era teamă deși știam că ești tu

și-mi vei vorbi din legănarea ta deasupra pământului

îmi era teamă văzându-te apropiat

ochii tăi coborau ca două fulgere

îmi înghețau albastre mâinile

Pasărea venea din mări străine

calmă luminoasă și albă

Eu n-o puteam vedea altfel

deși știam că ești tu

în închipuirea aceasta

în neatingere

Acord

Poteca lunii albă se destramă

și norii trec spre visuri fumegând

această noapte limpezită, ea mă

pătrunde greu și voi muri curând

Trecutul e-un străin atins de mine

cu marginea privirii pe ascuns

și astăzi vinul meu i se cuvine

lăsându-l nebăut îndeajuns

Ca-ntotdeauna din prelungi pahare

aromele cresc aspre în tulpini

l-aștept în noaptea asta, mi se pare

că voi muri de înțelepte vini

Automne

J'écoute
la transhumance des pluies
vers les espaces solaires
leur mélodie incessante
le déclic des gouttes
sur les feuillages jaunis

la transhumance des sens
vers l'abstrait
quand le silence porte en soi
les mots en rêverie
quand le regard libère
l'invisible
la voix condense l'inaudible
le geste résume l'émotion

Ivresse d'automne
aux reflets de cuivre
pensées teintées d'or fauve
j'écoute la poésie
qui devient absence
de toute chose
traînée lumineuse
sur une page assombrie...

Безтегловност

Вървя след една любов
като след гореща буря в пустинята
в нея се губят контури неясни
отминавам оазиси и градини
пулсират под стъпките ми опасности

усещам подземните светли морета
смисъл виждам само
в необичайното

отминавам в безтегловно състояние нещо
и се спъвам в прага на съдбата
случайно

вървя след една любов без спиране
неспасяема
отричайки всички подслони
дори и този, който искам да имам
този, който истински гоня

Cântecul neacceptat

Se părea că vom plânge şi totuşi
cântecul neacceptat                                          
trecuse prin noi spre lumină
şi ni s-a părut c-am iertat

şi ni s-a părut c-am iertat
clipa trecută a rănii
iar sufletul nostru s-a dat
iernii albastre cu sănii

ninsoare de clipe uşoare
sau foc învelit în ninsoare
şi totuşi târziul cuvânt
e-o lacrimă scursă-n pământ

Târziu

N-am să mângâi acele pajişti moi
ca apele cuprinse de tăcere
pe unda lor plutisem înapoi
înspre izvoare austere

mă urmăreau peşti aurii
veniţi din umbră să respire
un aer lunecat subţire
din soarele mirific. și-i

târziu acum, o vârstă dacă
mi-a mai rămas ca dinadins
se pregăteşte-ngăduit să treacă
în starea neprielnică de vis