Миг

От времето безшумно се изплъзвам.
Дишам затворена в една минута.
Без пътни знаци, по ръба на спомена,
реалното пространство ще се лута.

И виждам как в мига на листопада
блестят самотни белите брези,
как се възвръща в клоните тъгата.

А тишината нечий глас изтри...

Târziul de vânătoare

Trec vânătorii ca un vis fugar

pe umăr port o rană fără vrere

aceeași stare mă cuprinde iar

cum poate înainte de durere

mă am întreagă însă și-i prea greu

pustiul sânge-ncetinit în tâmple

sunt tristă și mă tânguie mereu

cântul de corn vestind ce-o să se-ntâmple

trec vânători târzii dar nu mi-e teamă

m-au mai rănit odată de aproape

înfrângerea o simt aici în rană

ca pe un sol trimis al umbrei ca pe

o sărbătoare deslușită pură

un mers ușor încercuit pe ape...

Ceea ce vezi

Ceea ce vezi nu e ceea ce vezi

e casa cu obloanele verzi

în spatele cărora ferestrele dorm

și visează flori în noaptea de somn

ceea ce este cu adevărat

e cuvântul pe care voit l-ai uitat

e muntele dintre ceruri și vânt

instabil legănat de pământ

sub cărările lunii după apus

ceea ce vezi se continuă sus

și numai atunci când crezi că nu dori

asemeni ferestrei din noaptea cu flori

Neatingere

Pasărea albă a venit spre mine

și-mi era teamă deși știam că ești tu

și-mi vei vorbi din legănarea ta deasupra pământului

îmi era teamă văzându-te apropiat

ochii tăi coborau ca două fulgere

îmi înghețau albastre mâinile

Pasărea venea din mări străine

calmă luminoasă și albă

Eu n-o puteam vedea altfel

deși știam că ești tu

în închipuirea aceasta

în neatingere

Acord

Poteca lunii albă se destramă

și norii trec spre visuri fumegând

această noapte limpezită, ea mă

pătrunde greu și voi muri curând

Trecutul e-un străin atins de mine

cu marginea privirii pe ascuns

și astăzi vinul meu i se cuvine

lăsându-l nebăut îndeajuns

Ca-ntotdeauna din prelungi pahare

aromele cresc aspre în tulpini

l-aștept în noaptea asta, mi se pare

că voi muri de înțelepte vini

Automne

J'écoute
la transhumance des pluies
vers les espaces solaires
leur mélodie incessante
le déclic des gouttes
sur les feuillages jaunis

la transhumance des sens
vers l'abstrait
quand le silence porte en soi
les mots en rêverie
quand le regard libère
l'invisible
la voix condense l'inaudible
le geste résume l'émotion

Ivresse d'automne
aux reflets de cuivre
pensées teintées d'or fauve
j'écoute la poésie
qui devient absence
de toute chose
traînée lumineuse
sur une page assombrie...

Безтегловност

Вървя след една любов
като след гореща буря в пустинята
в нея се губят контури неясни
отминавам оазиси и градини
пулсират под стъпките ми опасности

усещам подземните светли морета
смисъл виждам само
в необичайното

отминавам в безтегловно състояние нещо
и се спъвам в прага на съдбата
случайно

вървя след една любов без спиране
неспасяема
отричайки всички подслони
дори и този, който искам да имам
този, който истински гоня