Analfabeții

„V-am spus, contemporani analfabeți,

Să luați aminte și să țineți minte,

Dar nu știam că v-ați născut și surzi,

și scoateți arma când vedeți cuvinte.”

(Analfabeților, Adrian păunescu)

        Pomii înmuguresc,  o mie de păsărele ciripesc în ploaie, iar eu scriu despre analfabeți în jurnalul de bord, îl bag într-o sticlă și, de sus, de la capătul atmosferei, îl arunc pe asfalt ca în Marea Sargaselor. Dar nu mă gândesc la analfabetismul politic din poezie, ci la cel la propriu: mă exasperează greșelile elementare de ortografie! Un timp m-au enervat, mai târziu m-au dezamăgit, iar acum mă exasperează și, în general, mă întristează foarte halul la care a ajuns societatea noastră scumpă de consum: analfabetism, lipsă de cultură și de respect, zero interes pentru lucruri morale și de valoare – inclusiv pentru mama Natură, săraca... Spun greșeli elementare, nu savante, nu din cuvinte și expresii academice. Cum e posibil să auzi cuvântul „copiii”(plural, articulat) și să scrii „copii” sau „copi”! Se aud clar trei „i” sau măcar doi și jumătate din vocală + diftong și fonetica îți spune clar cum trebuie să fie. Cum e posibil să nu știi unde se pune liniuță de unire în expresii banale, formate din trei cuvinte precum: „asta-i viața” și să scrii „Astai viața?”  „Asta este viața”, „asta îi viața”(popular).  Aici logica îți arată clar cum trebuie să fie. Sau: Poți fi amendat pentru „faptu” în loc de “faptul”,  cum este corect. Din păcate și oameni cu studii superioare scriu cu greșeli, în ziare și la TV mereu apar greșeli în articole și subtitre, să nu mai vorbim de internet unde-i vai și amar! E destul să citești câteva rânduri dintr-o broșură  ca să-ți fie clar imediat că interval se lasă după semnele de punctuație și nu când în față, când în spate, că punctele de suspensie sunt doar trei și nu mai multe, la nimereală, etc.

         Soțul umblă mereu cu un marker negru în buzunar, intră în magazine și corectează toate etichetele și afișele unde observă greșeli de ortografie. Eu îi spun să înceteze, să nu-l amendeze pentru perturbarea liniștii din creierul vânzătorului, că azi, dacă ești corect, tot pe tine te pedepsesc și dacă omori hoțul, tot tu intri la zdup! Dar creierul vânzătorului are doar o linie, ca aspirina, și aceea făcută cu sapa!

        Soacră-mea ne povestea că, pe timpul când era funcționară la militari, corecta cu un creion roșu greșelile din cererile ofițerilor superiori și inferiori și-i trimitea să le mai scrie încă o dată. Nu le primea până nu erau scrise corect. Socrul a fost orfan de război și a crescut la orfelinat unde nimeni nu-l îndemna să învețe, dar el citea mult, învăța pe rupte de unul singur și a reușit să intre la Liceul comercial din Sofia, l-a absolvit cu succes și a primit diplomă de contabil (ceva foarte savant pe vremea accea). În cei patru ani de liceu  a stat în gazdă într-o cămăruță la o mansardă, tavanul era ciuruit și-i ploua în pat. Seara lucra la o crâșmă: curăța mesele și spăla vasele, iar cu puținii bănuți pe care-i primea ca salariu își plătea chiria. Mânca resturi rămase de la clienți.

         Tineretul de azi e răsfățat, are de toate și nu învață nimic. Cheltuie bani de la mama și tata pe țigări, alcool și zdrențe originale moderne, adeseori kitsch. Are pretenții mari și nu are respect pentru nimeni și nimic. Elevii dau buzna în autobuz și în metrou, ocupă locurile rezervate, scot urlete și răgete și beau bere fără să le pese. Dacă le faci observație, răspund vulgar. Azi, la un cămin de copii, am făcut cunoștință cu o fetiță de țigan expulzată din Suedia. E născută în Bulgaria, dar a crescut în Finlanda și în Suedia. Vorbește suedeza și engleza mai bine decât bulgara. Am invitat-o să ia loc și abia a îndrăznit să se așeze pe marginea fotoliului, se uita drept înainte, nu mă privea în ochi, își ținea mâinile pe genunchi și răspundea elegant la întrebări. Pe masă era o cutie de bomboane de ciocolată – cred că le-a văzut, însă nu le-a privit și n-a cerut/ cerșit cum fac țiganii de la noi(și-mi pare rău că am uitat să-i dau). Am întrebat-o cum e una și alta în suedeză - știa tot, am înțeles și eu pentru că unele cuvinte semănau cu germana sau cu engleza, dar le pronunța închis, cu accent scandinav. Spune că a lucrat la o fermă de cai, că natura e frumoasă și curată iar oamenii acolo sunt corecți și respectuoși. Am privit-o – fața ei exprima o noblețe sufletească deosebită, avea chiar gesturi de aristocrat și în același timp își știa locul.  Atunci  mi-am pus întrebarea: cum, mama măsii, chiar și copiii de țigan crescuți în Europa de Vest pot fi mai politicoși, mai respectuoși decât ai noștri, cei albi, din țările balcanice? Păcat că a fost expulzată, poate ar fi învățat și ar fi avut o soartă mai bună dacă ar fi rămas acolo, în livada verde-verde a vecinului suedez...

     Aici mă opresc din scris pentru că tocmai am făcut o plăcintă cu brânză și mă duc s-o mănânc cu lapte acru.