stătea în mijlocul drumului
ca în mijlocul unui lucru foarte sigur
și eu îl priveam, fluieram spre locul acela
hipnotizată de ochii înguști
treceam pe alături și îmi era teamă
că l-ar putea călca autobuzul
câinele
părea sculptat în somnolență, apatic
era sufletul drumului
un suflet lipit în exterior
gata oricând să migreze aiurea
făcând abstracție de fluieratul meu salvator
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.