jocularități cu Becket II

vino să te pup. nu mă atinge
s-a mai dus o zi. și încă una
spune: sunt mulțumit!. sunt mulțumit
privește copacul. asta ca să nu gândim
vocile moarte au zgomot de aripi
de frunze. de nisip
șoptesc murmură vâjâie. foșnet de cenușă
plecăm? nu. îl așteptăm pe Godot
nu ni s-a întâmplat niciodată să gândim?
copacul... sunt obosit. privește-l
nu văd nimic. e primăvară
nu vrei să ne jucăm? ce trebuie să fac?
zbiară la mine. zi-mi să gândesc
cum? zi: gândește, porcule! gândește, porcule!
mi-e frig și noaptea nu cade
o să cadă ea dintr-odată ca ieri
și-apoi o să fie întuneric. și-o să putem pleca
și-apoi o să fie iar ziuă
ce-i de făcut?
ce-i de făcut?

jocularități cu Beckett

la răscruce de neanturi, seara
o salcie plângătoare fără frunze
(deci a terminat cu plânsul)
cineva discută cu altcineva:
unde-ai dormit? într-un șanț
și nu te-au bătut? nu prea tare
amândoi îl așteaptă pe nimeni:
nu cumva ești domnul Godot, domnule?
nu. cine-i Godot? m-ați luat drept El?
ce-ar fi să ne petrecem luna de miere la Marea moartă
să admirăm nimicul bleu-pal și biodegradabil
vom înota. vom fi fericiți.
phui! să ne cărăm. nu se poate
de ce? îl așteptăm pe Godot
și dacă nu vine? ce-ar fi să ne spânzurăm?
cel mai ușor se spânzură primul
ce-ar zice Godot despre asta?
că o să vadă. că nu poate promite nimic
că o să se mai gândească
că trebuie să-și consulte familia prietenii agenții 
corespondenții registrele contul la bancă
suntem legați de mâini și de picioare
de cine? de Omul tău.
e teribil. te-ai crede la spectacol
la circ. la music-hall
mi-ar plăcea să-l aud gândind
nu se întâmplă nimic. e cumplit
să plecăm. nu se poate
de ce?
îl așteptăm pe Godot
***

Fii Cuminte, Cristofor

Tocmai am citit un articol intitulat „Distracționsmele și destructivismele în arta mâzgălistă” semnat de un oarecare Fii Cuminte, Cristofor. Deci Fii Cuminte, Cristofor spune că nu-l taie mintea și oximoronul cine și de ce vrea să lichideze orice urmă de sens și estetică în artele plasice, rigide, literare, tâmplărie și balet etc. Și de ce unii se autoproclamă artiști cu nonșalanșa cu care un operator de unitate bilogică ar duce unitățile sale biologice la păscut tot cântând din fluier?! Și mai ales de ce un borcan de catran răsturnat pe o pânză călcată în picioare de rinoceri poate costa o traistă de crypto-valută, ba chiar se mai și găsește vreun zbenghea care s-o cumpere. De ce maculatura literară, dintr-o simplă meduză de cerneală, s-a transformat pe nesimțite într-un uriaș octopod mai ceva ca în filme. Fii Cuminte, Cristofor zice că e bine că pe ea n-o cumpără nimeni, dar e rău că se taie pădurile și orice ram cu frunze se preface într-un roman cu sertare în pliuri, într-un volum de poezie fără poezie, sau în oarece revistă futuristă cu nihilisme, mizerabilisme și deprimisme de sorginte protestatară contra romantismului, realismului, semănătorismului, proletcultismului, parnasialismului, uh!, Eu ce să mai zic? Îmi pun întrebarea quasi-retorică: e trendul ăsta doar o simplă alunecare în vidul cel de toate nopțile, sau o pandemie incurabilă care va devasta omenirea?!

E pericoloso sporgersi!

  Expresia „decembrie - luna cadourilor” provoacă urticarie în masă. Masa de lângă ușă. Pentru cea din fund e o a 11-a poruncă din coșarca cu maculatură religioasă, colaci și cârnați. Comerțul mână turma la păscut lăptuci și păpădii, hai să le-adunăm, copii! Consumerismul e mai înalt decât turnurile gemene din Kuala Lumpur și așteaptă să fie poleit cu aur de Black friday, moș Nicolae, Mary Cristmas și Revelion. Adică „reveillons-nous”, să ne trezim, că de acolo vine. Să ne trezim, că de asta ne-am născut, să învățăm, să știm. Dar nu, e mai ușor de dat înapoi, de tras chiulul de la chimie, astrofizică, geometria în spațiu etc. Pe drumul spre Evul mediu aveți grijă să tăiați porcul în mod uman, ca în țările albe, să-l afumați uman, să vă îmbătați uman, să tăiați brazii uman, să le puneți stele în vârf și să-i aruncați lângă pubele în mod uman.
  Lupul singuratic din Helsinki(care mi-a tradus un poemaș în finlandeză) îmi spunea cândva că Finlanda e o imensă pădure verde, și tot mai imensă, și tot mai verde, și întotdeauna la locul ei. Mă întreb cât costă chiriile și încălzirea în Finlanda. (Da' ce, parcă eu mă încălzesc? Se încălzesc doar particulele de materie întunecată care aruncă în sobe cauciucuri/anvelope și otrăvesc aerul cât îl mai avem).
  O prietenă din Suedia se încălzește de la energia tufelor cu boabe roșii din grădină și a tablourilor pe care le pictează.
  Norvegia se bucură de lebedele din fiorduri și de renii care se plimbă pe șosele - asta le ține de cald.
  ”Danezii ăia se îmbracă numai cât să nu fie goi! Eu, de când sunt aici, nici măcar o pereche de chiloți nu mi-am cumpărat” - o româncă din Danemarca, pe un forum.
  În China se răsfață cu orez de cartofi, ouă sintetice fabricate din carbonat de calciu, rășină, alumină, amidon și gelatină. Uneori își dăruiesc unii altora șosete de bambus și treninguri de staniol conservate în formaldehidă.
  Eu, când apar reclame la tv, schimb canalul, pe cele de la fb le șterg fără explicații, mi-aș dori doar un cuțit fain de buzunar, cu care să-mi cioplesc un băț când mă plimb prin pădure și să am cu ce tăia reclamele lipite cu benzi pe copaci în oraș.
   Știu, sunt convinsă că pentru a trăi avem nevoie de foarte puține lucruri: 2 perechi pantofi pentru fiecare sezon, o cană emailată, o lingură, pâine, mere și cafea. Hai, că trenul pleacă de la linia cinci peste cinci minute, iar pe culoare scrie: Nu vă aplecați înafară, că unii își aruncă sticlele de șampanie pe geam și e pericoloso sporgersi, curat murdar, mon cher!

iubirea e o capră sălbatică

„Când suntem îndrăgostiţi, creierele nostre oglindesc creierele persoanelor cu care ne conectăm în mod special.” (savanții)

Vai de mine! Deci când am fost îndrăgostită am privit în creierul d-lui iubit ca într-o oglindă? Și am văzut că nu este mare lucru acolo? Și am început eu să-mi aranjez desagii cu încărcătură intelectuală pe rafturi? Plus unele abțibilduri precum poezii, murături, gheme pentru pisici, lumânări, storcătorul de fructe și papucii de casă? Pasămite drumurile n-au mai avut loc, așa că nu peste mult timp am deschis fereastra oglinzii și hop!, am sărit în urzici și m-am dus la răscruce.

Acolo am întâlnit-o pe Alinutza care stătea pe o valiză veche, legată cu sfoară, și aștepta să treacă cineva și să-i spună în ce direcție se află iubirea absolută. I-am explicat că iubirea e capricioasă ca o capră sălbatică și o ia razna în toate direcțiile dintr-odată, că peste tot prin livezi cresc iubiri mărunțele ca bureții de rouă, dar una mare și eternă nu va găsi nicăieri pentru că nu există. Iar dacă va întâlni una cât roata carului, să ia aminte că e modificată genetic și e plină de fosfați și pesticide.

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că iubirea e doar o reacție chimică după ce au analizat creierului șoarecelui de câmp, într-un moment în care era îndrăgostit, și au găsit acolo oxitocină și dopamină cu sacul.
”Iubirea e teama de neant” spun filozofii(unii), iar psihologii le țin isonul: ”Iubirea e o problemă de autosugestie.”
Of corse, oamenii de știință sunt niște nenorociți, filozofii sunt niște deprimați, iar psihologii și psihanaliștii niște nebuni. Și acum cine are dreptate? Alinutza!

bere din zăpadă

Nu știu ce-i iubirea(cuvânt de origine slavă, analogul latin e „amor”, dar sună ca în vodevil, așa că dă-l pe cel slav încoace), la tinerețe credeam că știu, dar iubire numeam doar nevoia de iubire, fără să-i pot descifra hieroglifele, runele sau pictogramele, ergo hormonii. Voiam cu tărie ceva necunoscut, insolit, romantic, poetic și... cam atât. Eroare! Cu vremea am înțeles că iubirea e ciulama de hribi cu smântână și se mănâncă cu mămăligă. Uneori e apă, apă de ploaie. La tv au spus că nu-ș ce berar a făcut bere din zăpadă. Evrika! Am rezolvat ecuația: iubirea este bere din zăpadă.

La lumina unui licurici scrie-ți poemul din urmă, pe primul l-ai scris la lumina meteoritului de la Tunguska. Apoi a urmat un amestec de viață și poezie, ai construit un turn de conserve de pește pe masa din bucătărie, ai sculptat o statuie de sare în Marea Moartă, ai șters praful de pe florile din toate grădinile lumii. Ploile au udat manuscrisele și acum o mână necunoscută le uscă la soare. Valabil pentru toți poeții duși (uneori cu pluta la vale). Pentru Poeți.

Plouă și ninge, la vară voi striga și eu: trăiască lapovița! Acum nu, pentru că mi-e milă de pisicile care îngheață flămânde pe sub mașini. La market se vând citrice toxice, Black friday se ia la bătaie cu Merry Cristmas, gripa păsărească zboară peste noi în toate direcțiile ca ciorile speriate de furtună. Frigul seamănă tot mai mult cu tăcerea(poetică și fotografică). La primăvară toate se vor topi și se vor scurge în canale: singurătatea, zăpada, foamea pisicilor, tăcerea et caetera... 

Emil Cioran e genial și are dreptate. Uneori ceea ce spune pare a fi șocant sau jignitor, dar are dreptate. Chiar și atunci când se contrazice, când jonglează cu paradoxuri și imposibilisme. Se spune că adevărul supără pe om. Să înțelegem atunci că minciuna îl bucură? Am observat că suntem împreună atâta timp cât suntem falși - la primul adevăr ne despărțim. Tăcerea e și ea o mască, dar una de gaze, salvatoare. Ce m-am mai filozofat și eu - uh!

Interval

tuturor lucrurilor imaginare

şi celor neîntâmplate
le-am inventat câte un nume
în intervalul nesigur
dintre vis și uitare
fără să ştiu că pierd şi eu însămi voi fi
neîntâmplata singurătate
a altui lucru

cuvinte bănuite am încercat să rostesc
într-un târziu foarte sigur
dar a fost o alunecare, o pierdere

îmi amintesc doar liniştea ploii
vara pe frunzele de mălin
lumina ei, nemărginirea
oricât ar fi de povestit
vine un spațiu alb
şi eu îl umplu imediat cu tăcere
închipuindu-mi urcarea unei gâze
pe tulpina amară, spre floare...