тишина

да пиша на странен език
от дъжд и светулки поеми...
отварям вратата на пътя
и тихо
            излизам
                           от времето
далече зад мене остава
бездомното минало
ничие
разлистени думи и стъпки
крайпътни
                  забравени
                                      истини
по вятъра драскам посоки
коя си? разпитва тревата
безмълвна вървя си по пътя
и става бял стих
тишината

gutui

octombrie, cer lin peste pământ
din munți, oftând, pădurile coboară
și aiuriți de-atâta soare blând
gutuii înfloresc a doua oară

necoapte încă, roadele verzui
adastă-o clipă-n zumzet de albine
întârzie dulceața nimănui
când eu aștept să vină iar la mine

gutuia cea dintâi, ca o minune
cu sâmburi lunecoși, cu licăr viu
să zbor cu funigeii peste lume
și unde duce drumul să nu știu

să strâng în palmă, pentru mai apoi
un fruct cu gust de-amurg și depărtare
alunecă sub frunze muguri noi
și toamna e un semn de întrebare