esență de apă de ploaie

jurnal de viață, prefață (a nu se citi, comme d'habitude, ignore:
mă culc, mă scol, mă culc, mă scol - ce mai e și asta? până când?)
bine, să facem un calcul rapid: robotul din mine s-a ridicat prompt
și fierbe o cafea la ibric: 
dulce ca iubirea, amară ca viața și tare ca moartea. ca la touaregi. 
apasă pe telecomadă, deși îl lovesc peste mână
vede un film cu Pierce Brosnan, romantic și frumos
în rol de indian cu ochi albaștri.
robotul din mine oftează, închide tv-ul, se îmbracă în cerul senin
dacă-i înnorat, îl ia pe dos. și iese în lumea largă, dar nu prea
din Parcul de Nord. nici urmă de ploaia promisă, doar câteva scame de nori
robotul se culcă pe iarba stropită cu dezinfectant
se învelește cu soarele, cu foșnetul vântului și cu ce se mai află în jur
și se gândește la viitor. până acum nu s-a gândit la nimic
în sfârșit își face socoteala: sub linia vieții
toate cele enumerate mai sus, plus altele idem
ies la plus infinit. robotul visează la ultimul somn
pardon, la unicul somn, fără cafea, fără mâine
ar bea doar un pahar de sevă diluată cu de apă de ploaie
nimic altceva. doar apă de ploaie... atât
stoluri de păsări îl traversează
o pasăre necunoscută rămâne în el  ca într-o colivie
și bate din aripi 
în locul inimii

numairezist

ce zi minunată după ploaia de ieri!

ce verdeață în jur - viața e verde, moartea e verde

poezia crește și ea ca bambusul din China

singurătatea a înverzit prin toate cotloanele

și strălucește la soarele de pe balcon

chiar și tristețea e veselă, râde ca prostul în târg

ce veste bună, suntem pozitivi, aflați despre noi că:

lucrurile sunt bine mersi fiindcă

nu se întâmplă nimic.

înainte de a nu se întâmpla nimic nu era bine

era vai și-amar. era foarte rău

lumea umbla ca nebună în toate direcțiile

acum nu mai merge nicăieri, nu fâlfâie, nu zboară

nu plutește pe apă, nu strigă „rezist!”

- finita la comedia! -

vezi, de-aia toate sunt ca pe roate:

pentru că nu mai merge

nimic

înapoi la natură

e timpul să ne întoarcem înapoi la natură, să trăim mai simplu și mai curat
Pământul nu mai poate suporta gunoaiele, otrăvurile, lăcomia, îmbuibarea, prostia
și ne-o spune prin aer, ape, plante și animale, climă, boli, catastrofe
dar omenirea o face pe-a surdul, omenirea nu e umanitate
ea distruge și se autodistruge
în numele lăcomiei „după mine potopul!”
Natura a scos ciomagul COVID și alte ciomege, neluate în seamă
deci nu va fi mai bine, va fi rău de tot!
va fi prăpastie și agonie, căci nu vom muri ușor și repede
să fim realiști, nu optimiști. optimiști vor să fim ăia care ne manipulează
ăia cu milioanele, cu raiul în buzunar, cu mintea în minele de diamante
ei sunt machiavelliști, lor nu le pasă de om. e drept că mulți nici nu merită respect
pentru că sunt nerecunoscători, încearcă doar să evite capcanele și să-și atingă scopurile

pe Terra se consumă prea multe resurse pentru a se fabrica lucruri inutile și periculoase
„ei” spun: așa asigurăm locuri de muncă, dar, de fapt, vor să-și multiplice bogățiile
în țările lumii a 17-a lumea se reproduce ca iepurii și își aruncă progenitura
în Europa asta mică și zdrențuită care se rupe la cusături
nicio organizație mondială nu a reușit să lumineze mințile tribale
în care religia - o compilație de legende - e mai presus decât știința
să păstrăm tradițiile? - păstreaz-o pe moașă-ta!
iar bogații, proprietarii lumii, nasc puțin și asigură copiilor lor o mie de viitoruri de lux!
ceilalți - în troaca porcilor! ceilalți pasc sub masă ciuperci halucinogene
e bine, distragem atenția de sus și o teleportăm sub masă!

țigări, alcool, droguri, muzică-zgomot infernal, suflete de silicon
ignoranță, nepăsare, egoism de peșteră
prostie, prostie, prostie egal agresivitate, o văd afară, mi-e greață
de mutre tâmpite și de încăpățânare, de obrăznicie și debilism
am spus unui câinar să curețe excrementele câinelui, iar el a zis: curăță-le tu!
și s-a hlizit la mine. am spus și altora - vezi-ți de treabă, ce ai cu mine?
e grețos, nu se mai poate călca pe iarba verde și proaspătă 
din cauza excrementelor și a chiștoacelor
în jur aleargă copiii după mingi, apoi își pun mâinile murdare pe gură și pe nas
cum să nu fie COVID, LIVID, bacterii și alte creaturi viitoare, ferească zeul
dar te ferește până te nimerește!
fumătorii mă otrăvesc prin stații și peste tot în locurile publice
călcăm pe un covor de chiștoace, cutii de țigări, bere, HELL-o, red bull cu taurină etc
un chiștoc poate otrăvi mii de litri de apă - pe internet scrie: 10.000 l
optimism? și de unde, mă rog?!
din nori, din apa de ploaie?
cine și de unde ar putea veni să pună lumea la punct?
doar un cataclism global ar putea pune lumea la punct
un asteroid, COVID, vulcan, uragan, cutemur, bacterii mutante, extratereștri înarmați până-n dinți
și dă-i cu ciomagul până se va subția omenirea
și va ajunge la sapă de lemn: înapoi la natură!
****
nu e poezie, e tragedie
n-am scris-o pentru a enerva pe nimeni
o trăiesc în fiecare zi
dacă se supără cineva, nu-mi pasă - nici altora nu le pasă de mine

sunt singură

clandestin

și azi aștept, ca întotdeauna, la aceeași graniță 
de neatins.
absurdă. indescifrabilă.
lăsată la voia întâmplării. 
fără control. fără nimeni.
încerc
să trec dincolo
uneori reușesc. apoi mă întorc și îmi spun:
mâine, cu orice preț!
deși nu există un preț
deși nu există un mâine
am bagajele doldora de toate nimicurile lumii:
trecut, viitor, niciodată, mereu
abia îmi trag sufletul - nimeni
aștept până se întunecă. revin. mă pierd
mă întreb dacă nu cumva am trecut
în mod clandestin
altundeva
și ce mai urmează de acum încolo
și dacă are vreun rost
deși nu există un rost
deși nu există

o graniță.

moartea, draga de ea

acum câteva ore, la coadă la aprozar
am văzut moartea, cumpăra mere
nu, n-am confundat-o cu altcineva, o știu bine
are același înțeles de-o veșnicie, iar în ultimul timp
o arată mereu la tv.
am privit-o pe furiș: era frumoasă
în veșmântul ei de iarbă verde, presărată cu flori
avea trăsături fine, aristocrate
și mirosea a ploaie și a pământ reavăn.
o minunăție de moarte! mi-am spus
ce-ar fi să-i cer un autograf, doar n-o văd în fiecare zi
deși trăiesc în capitală și întâlnesc tot soiul de vedete
nu, n-o văd în fiecare zi, iar pentru unii
se arată o singură dată în viață.

dar în aceeași clipă moartea, draga de ea
s-a uitat la mine peste umăr cu ochii ei negri ca noaptea
și m-a amenințat cu degetul:
păstrează distanța!
de uimire mi s-a tăiat respirația:
mi-a citit gândurile prin telepatie
sau între mine și moarte există ceva mai aparte
dincolo de timp și de spațiu? ah, nu, imposibil!
neverosimil, și totuși...
dar în aceeași clipă a răsunat un tunet puternic
cerul s-a acoperit de nori și-a început o aprigă furtună!
de jur împrejur s-a făcut întuneric
și moartea a dispărut! 
ca la circ, ca pe scenă
ca într-o scamatorie 
banală

păcat...

ceilalți nu

sunt pregătită pentru orice, nu mă tem, nu am ce pierde
(relativ, iară nu absolut) 
nefericiții sunt pregătiți pentru toate cataclismele planetare
ceilalți nu.
și de ce aș fi nefericită? nu am un motiv important
doar farafastâcuri existențiale, reziduuri de nefericire.
așa sunt eu, așa mi-e steaua și măseaua
așa mi-e ADN-ul primit de la strămoși
mama lor de strămoși!
aș vrea să-i iau la bani mărunți, să aflu cine m-a adus în halul ăsta
mereu sunt nemulțumită, mereu vreau altceva
mereu alerg după orizont și după nemărginire
să nu mai vorbim  de suflete pereche sau de emoticoane cu inimioare
roșii violet portocalii
de poezii verticale, pasiuni orizontale, bla-bla et caetera
dar asta este - sunt neînfricată, mă aflu mereu în conflict
cu ceva indefinit și intraductibil
pentru că traduttore - traditore
îl las așa, cui îi pasă
pierd lupta, dar nu și războiul
continui
să fiu pregătită
pentru altceva
altundeva
altfel.

ceilalți nu.

stay home

mă plimb, încerc să mă relaxez
nu e bine, risc (îmi spun)
mă plimb repede
risc repede
mă relaxez repede
o pisică sub un corcoduș în floare se uită uimită la mine
nu atingeți animalele. nu puneți mâna pe mască
îmi ridic mâinile ca pe niște aripi, deasupra primăverii
fără nimeni
nu ating nimic
asta am făcut toată viața, am planat la distanță de alte ființe
și acum planez pe fb printre ființe îndepărtate
mă protejez.
deschid o altă dimensiune, un univers paralel în care nu cred
(e mai sigur să deschizi universuri în care nu crezi
cele în care crezi sunt închise sau au dat faliment)
pentru că trebuie să merg undeva 
stând acasă
uneori nu știu ce înseamnă acasă
mă rătăcesc în mine
mă pierd
dispar